Şase afecţiuni care pot fi tratate doar cu apă
Corpul uman este alcătuit în proporţie de 75% din apă. Dintre toate părţile sale, capul are compoziţie de 85% apă. De aceea, putem concluziona că băutura vieţii este extrem de importantă pentru sănătatea noastră. Astfel, cine consumă prea puţină se poate îmbolnăvi, iar cine este bolnav şi consumă îndeajuns de multă se poate vindeca. Iată 6 boli ce pot fi tratate doar cu câte un pahar de apă plată.
De ce are organismul nostru nevoie de un consum ridicat de lichide?
Dacă nu consumăm îndeajuns de multe lichide, rinichii noştri nu mai pot elimina toxinele din organism, apa având rolul de detoxifiere. Şi astfel foarte multe boli îşi fac apariţia. 90% din toxinele din organism sunt eliminate prin urină.
Deci, cine bea îndeajuns de multe lichide se va îmbolnăvi mai rar?
Da, deoarece apa previne apariţia pietrelor la rinichi şi a infecţiilor. Iar în cazul în care există deja o infecţie la aparatul renal, apa ajută la spălarea şi curăţarea bacteriilor. Perioada de vindecare se reduce cu 50% doar prin consumarea unor cantităţi mari de apă. Totodată, este recomandat să pui câte un praf de vitamina C în fiecare pahar de apă pe care îl bei.
Ce alte urmări mai pot apărea dacă nu consumăm apă?
Sângele va deveni mult prea gros şi, în scurt timp, te poţi alege cu o tromboză (cheaguri de sânge în vene) sau cu tensiunea mult prea mică. Dacă bem cel puţin 2 litri de apă pe zi, sângele are o consistenţă optimă şi tromboza are şanse minime de apariţie.
Cheagurile de pe vene sunt provocate de colesterolul ridicat?
Da, şi de aceea trebuie să conştientizăm că rolul apei în organism este de a lupta cu orice este toxic sau nociv trupului. Ea diminuează nivelul de colesterol rău din sânge, astfel încât dopurile de grăsime nu se mai formează pe artere. Mai mult, e bine să ştii că, atunci când nu bei apă, ficatul produce foarte mult colesterol, pe care îl eliberează în organism. Acesta este un sistem de autoapărare a corpului, pentru ca celulele să nu se dezhidrateze şi, automat, să se deterioreze.
Cum stă treaba cu tensiunea?
Oamenii cu tensiunea mare sau oscilantă ar trebui să consume multe lichide. Astfel îşi subţiază sângele, iar cordul nu va mai trage din greu la pomparea sângelui. Atunci când sângele este gros apare tensiunea mare şi inima trebuie să muncească mai mult.
Ce alte afecţiuni mai putem preveni?
Artrita (erodarea cartilajului încheieturilor) este una dintre afecţiunile care pot fi prevenite prin consum de lichide. Ea apare şi din cauza unui organism lipsit de apă. Cartilajul care există la încheietura oaselor începe să dispară atunci când organism este deshidratat. Fără acest "zgârci", forţa de frecare dintre oase produce leziuni şi devine foarte dureroasă. Mai putem preveni şi constipaţia, care este o problemă deosebită pentru sănătatea corpului. Menţinerea toxinelor în corp produce infecţii şi, în timp, chiar şi cancer. Pentru a scăpa de această problemă consumă multe lichide, deoarece apa produce mucoasa de pe pereţii intestinului gros, vitală pentru acesta.
Pot lichidele să prevină alergiile?
De multe ori da. Lipsa apei în organism duce la scăderea producerii de histamină, un hormon care ajută la prevenirea alergiilor. Dacă nivelul de apă este în regulă, atunci şi histamina este produsă în parametri normali. În concluzie, cine bea îndeajuns de mult poate diminua chiar şi riscul de a face astm.
Secretele unui pahar cu apă
Ai putea spune că apa este apă, adică ceva banal, un lichid pe care îl bei atunci când ţi-e sete. Dar dacă ai afla că un simplu pahar cu apă, băut la timpul lui, îţi poate accelera arderea grăsimilor cu până la 100%, ai mai spune acelaşi lucru? Iată şi alte lucruri mai puţin ştiute despre licoarea vieţii:
Apă la prima oră
Dacă vrei să fii energic toată ziua şi să îţi întăreşti metabolismul, imediat cum te trezeşti bea un pahar de apă plată. Ea îţi pune organismul în mişcare şi îţi înlătură şi starea de "mahmureală" cauzată de puţinele ore de somn.
Vrei să te laşi de fumat?
De fiecare dată când simţi nevoia de ţigară, bea un pahar de apă rece. De ce? Nicotina creează "dependenţa de pauză", adică, de fiecare dată când te suprasoliciţi, creierul îţi dă un impuls că are nevoie de repaus, iar tu îi oferi nicotină, substanţă care îţi dă starea de relaxare. Dacă bei un pahar cu apă, creierul se relaxează, iar nevoia de nicotină dispare.
Succes la examen
Dacă ai de dat un test sau trebuie să participi la o întâlnire importantă, dar puterea de concentrare nu te ajută, bea 500 ml de apă, cu înghiţituri mici. Procesul de a înghiţi apă îţi "trezeşte" simţurile agere şi îţi accelerează puterea de gândire.
Mai puţine kilograme
Ţi-e greu să ţii dietă şi nu poţi scăpa de surplusul de kilograme nicicum? Dacă bei apă înainte de mese nu doar că vei mânca mai puţin, dar vei arde mai repede caloriile. Apa are rol purificator, eliminând grăsimile rele şi provoacă senzaţia de saturaţie.
Compact info-depozitele de apă
- omul reţine 45 l de apă în organism; - celulele din organism au nevoie de lichide pentru regenerare; -apa hidratează plămânii, rinichii şi intestinele, ieşind apoi din organism. De aceea trebuie să consumăm cel puţin 2 litri de apă pe zi; - fără lichide, metabolismul îşi încetineşte funcţiile de apărare şi toxinele rămân în organism.
Usturimi de stomac / Constipaţie
Lipsa apei face ca acidul gastric din stomac să devină prea dens şi concentrat. Astfel, au de suferit atât stomacul, cât şi intestinul gros. Mucoasa din intestine se poate infecta din cauza conţinutului prea mare de acid, astfel materialul organic devine, la propriu, mult prea tare pentru a fi eliminat.
Infecţie la rinichi
Rinichi sunt cei care scapă de toxinele din organism. Aparatul renal are nevoie de multă apă pentru ca toxinele să fie eliminate. E bine de ştiut că organismul elimină prin urină 90% din substanţele nocive. Un organism deshidratat va recurge la toate resursele sale de apă, iar astfel va asimila toxinele şi impurităţile care în mod normal trebuiau eliminate. În timp, apar pietrele la rinichi şi infecţii.
Alergii
Lipsa lichidelor duce la scăderea histaminei din corp. Glandele produc cantităţi mult mai mici din hormonul protector, numit histamină, atunci când corpul este deshidratat. Astfel, apar sensibilităţile şi alergiile.
sursa:cancan.ro
|